Pe 11 septembrie 2011 se împlinesc 10 ani de la atentatele din New York, Washington și Philadelphia, în care aproape 3.000 de oameni și-au pierdut viața. Practic, acela a fost momentul zero al conflictului militar din Afganistan, “scânteia” care avea să declanșeze cel mai mare conflict militar de la Al Doilea Război Mondial, în care au fost implicate 42 de state, printre care și România.
La 10 ani după izbucnirea conflictului militar, FG Photography va prezenta la București vernisajul expoziției foto/video “My Afghanistan” a jurnalistului Florin Ghioca, singurul fotoreporter român care a participat până în prezent la cinci misiuni în teatrele de operații din Afganistan. Astfel, pe 11 septembrie, de la ora 20, în vechea clădire a unei foste tipografii, situată la intersecția străzilor 11 Iunie și Gramont, Florin Ghioca va recrea o parte din lumea pe care a văzut-o prin intermediul aparatului foto. Insurgenți talibani, soldați, fotografii, imagini video, efecte speciale, arme, mâncare tradițională și nelipsitul ceai afgan, toate acestea vor fi ingredientele unui vernisaj unic până acum în România, în care cele 40 de fotografii și filmele documentare pregătite pentru publicul din România vor fi dezvăluite sub forma unei adevărate lupte.
“Am pornit de la ideea că am să arăt publicului imagini din Afganistan, dar am ajuns la concluzia că cel mai bine este să-l introduc cu toate simțurile în atmosfera de acolo. Așa că am să încerc să aduc la București o parte din războiul pe care aliații îl duc cu guerilele Al-Qaeda. Astfel, vom încerca să comemorăm împreună un deceniu de lupte sângeroase, în care, pe lângă militarii și insurgenții combatanți au fost și numeroase victime colaterale, începând chiar cu cei care și-au pierdut viața în tragicul 9/11”, a declarat jurnalistul Florin Ghioca, aflat la a patra expoziție personală.
Expoziția “My Afghanistan” va rămâne deschisă până pe 18 septembrie, intrarea este liberă, iar sumele obținute în urma vânzării fotografiilor vor fi utilizate pentru campanii umanitare, întreprinse în cursul iernii următoare în folosul copiilor afgani, afectați de sărăcie, malnutriție, frig și boli.
ATENTIE!
Accesul se face prin strada Gramont. Tinuta este casual. Participantii sunt rugati sa poarte incaltaminte care sa le permita accesul pe teren accidentat si sa ajunga la fata locului pana in ora 20.00!